În ţările cu apă caldă…

Am auzit/citit de multe ori expresia asta şi cam tot de atâtea ori îmi venea să-i fut un robinet în dinţi ăluia care-o folosea ostentativ. Sigur, elanu’ de-a demola dinţi mi-era oarecum estompat de amintirile din frageda-mi pruncie… Când, vorba aia, locuiam într-un apartament cu doo camere; dintr-un bloc comunist; doi părinţi, cinci puradei plus una bucată unchi, care – ca norocu, not – lucra în acelaşi oraş.

Mă rog, nu era supărătoare înghesuiala – că n-ai nevoie de prea multă intimitate la cinci ani, cât de supărător era faptu’ că blocu’ ăla n-avea, n-avusese niciodată – şi din surse de încredere raportez că n-a avut până în zilele noastre – căldură sau apă caldă curentă (de la centrală, cum ar înţelege mai bine ţăranii). Pentru că…da.

Aşa că băile se desfăşurau pe sistem ‘singur în lighean’ – destul de ok, dacă încapi în lighean – sau ‘câte doi în cadă’ – adică puţin mai bine decât plin cu jeg şi transpiraţie. Cu apă încălzită pe aragaz şi cărată în baie la găleată, că vorba aia, ‘ieream prin secolu’ lu’ douăzeci’.

În zilele de sărbătoare, când urma să primim butelie plină şi aia veche nu era consumată încă (for the record, pe vremile tulburi nu puteai cumpăra butelie, decât când îţi venea ‘seria’ – adică dădeai o butelie goală şi aşteptai câteva săptămâni să se întoarcă plină), ne permiteam şi ‘baie în cadă, câte unu’, pe rând. Dezavantaj că aşteptai destul de multişor după apa caldă, aragazurile nu sunt chiar recunoscute pentru eficienţa de a încălzi cantităţi industriale de apă…

[…]

Ultimu’ (da’ nu cel din urmă) episod din ‘ţara fără apă caldă’ l-am trăit în perioada când fiu-miu fu internat la pediatria spitalului pulii mele de la Arad. Dap, ăla cu elicopter de şase milioane de euro. Nah, ştiţi, în secolu’ vitezei şi al smartfoanelor mă aşteptam să fim şi noi măcar aproape de normal…

Nu că m-aş fi aşteptat ca spitalu’ să aibă apă curentă sau gen, da’ când nevastă-mea ceru puţină apă caldă pentru o porţie de lapte praf (vorbind de imensa cantitate de 150-200 ml apă călduţă – adică 100 de apă caldă îndoită cu apă rece), se lovi de răspunsul rece şi sec al asistentei mai acre decât un căcat înfăşurat în al căcat: nu aţi fost trecută pentru apă caldă.

România, 2013. Aştept cu nerăbdare tâmpiţii care-mi vor explica ce ţară mişto-i România – lucru pe care-l credeam şi eu anu’ trecut pe vremea asta – ca să-i explic eu în ce căcat de ţară trăieşte: în aia în care fraierii care-şi rup oasele abia au ce mânca şi trântorii care fut buha toată ziua au maşini de sute de mii de euro şi apartamente pe la New York şi Miami.

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

Scrie un comentariu: