Filozofia de viaţă a ceferistului sărac (cu mintea)

Nu e de ajuns că infrastructura CFR Călători lasă de dorit din toate punctele de vedere, că de multe ori ai şi norocul să dai peste nişte angajaţi, salariaţi plătiţi din bugetul statului la care contribuim cu toţii, pe care i-au părăsit neuronii. Stiţi cu toţii în ce vă aventuraţi atunci când vă deplasaţi cu jegurile, pardon, trenurile CFR-ului. Ori la +25 de grade la umbră e pornită căldura, ori la +10 grade merge aerul condiţionat. Ori ai norocul să călătoreşti cu urmaşii indienilor migratori în acelaşi compartiment, ori trebuie să suporţi poveştile vreunui bătrân ieşit cu permisie de la spitalul 9. Ori ai loc într-un vagon fără geamuri, de crezi c-ai ajuns pe Valea Tornadelor, ori dai peste nişte toalete unde se păstrează la uscat îngrăşământul natural. E imposibil să nu fi avut parte niciodată de o aşa experienţă.

Ce te faci însă când la toate acestea se mai adaugă şi imbecilitatea angajaţilor?! Probabil de supărare că li s-a luat 25% au decis să se răzbune pe călători. Între noi fie vorba, la atitudinea pe care o au şi ţinând cont de munca pe care o prestează mare parte din ei, e mult şi cât le-a rămas. Şi cred că primul pe lista de astăzi am căzut eu. Intenţionez să-mi scot un bilet. Mă duc la ghişeu, îi dau funcţionarei carnetul cu cele vreo 12 cupoane de reducere, buletinul, carnetul de student şi-i explic frumos că legitimaţia de călătorie am uitat-o acasă. Seria oricum era trecută pe carnet. Ba mai scot şi-un braţ de documente care atestă faptul că sunt student. Degeaba. Parcă doamna de după geam avea o clasă mai mult ca trenul. Ea nu şi nu, că nu se poate, că nu e voie, că… M-am lămurit. Mă duc la alt ghişeu. Aceeaşi poveste. Al treilea ghişeu. Parcă-s dresaţi oamenii ăştia. Şi-al patrulea, că doar nu m-o fi lăsat norocul de tot. Mai ales că dimineaţă scosesem bilet fără legitimaţie. Aceeaşi atitudine. E criminal. Parcă trăiesc povestea lui Bill Murray din Ziua Cârtiţei. E clar. N-am şanse. Scot bilet întreg până la urmă. Iar de încă jumătate din valoarea biletului iau lumânări şi le pun la biserică pentru sănătatea celor patru. La morţi. Şi data viitoare mă duc să iau bilete pentru toţi colegii mei…cu monede de 1 ban. Să se-nveţe minte!

Acest articol este o juma’ de pamflet. Orice asemănare cu persoane din viaţa reală nu este deloc întâmplătoare. Cel puţin până vor fi concediaţi cei patru ceferişti.

5 thoughts on “Filozofia de viaţă a ceferistului sărac (cu mintea)”

  1. Pai care jumatate e pamflet, ca treaba asta cu biletele am patit-o si eu. De vreo doua ori.

  2. Sunt convins ca este un pamflet ! In ce gara ,cu exceptia Garii de Nord-Buc.,AI P A T R U case de bilete deschise concomitent ?!?

Scrie un comentariu: