Vă fut în gură pentru serviciile prestate!, episodu’ 3

Nu ştiu cum sunt alţii, da’ eu pe zi ce trece dezvolt o relaţie tot mai frumoasă cu companiile şi instituţiile abilitate să’mi ia banii pentru un plus (sau minus?) de confort. Ce altfel de relaţie ai putea avea cu o entitate care îţi cere bani şi te iubeşte în gură de câte ori are ocazia?

În episodu’ 2 vă povesteam cum prin diferite jonglerii şi şiretlicuri am reuşit să am internet mobil după o adevărată aventură. Cum între timp am continuat să’l înjur pe Băse’, întâmpin din nou dificultăţi.

Da’ să începem cu începutu’: în acelaşi episod 2 vă mărturiseam că la capătu’ de lume la care locuiesc mai nou (10 km de Arad pe drum) stăm prost tare cu semnalele (deh, în vărfu’ muntelui, între stânci, departe de orice urmă de civilizaţie aşa se întâmplă…) Singura opţiune, dacă vrei să şi vorbeşti la telefon, nu doar să asculţi manele şi să faci poze de ‘nşpe megapixeli, e Cosmote. Această companie care a revoluţionat telefonia mobilă autohtonă astfel încât râgâiala şi băşina au devenit subiecte fierbinţi de discuţie pe calea undelor.

Aşa că mi’am luat număr pe Cosmote. Cartelă cu un milion de euro bonus, plus sute de minute şi SMS’uri bonus la reîncărcare, asta pe lângă ofertele explozive cu ‘mii de minute, mii de SMS’uri’, plus şp minute naţionale şi internaţionale, interspaţiale, minute în Calea Lactee şi SMS’uri pe Marte. Pe care oricum nu le folosesc niciodată, nu cunosc pe nime’ pe Lună. Am avut o gacică de acolo (sau cel puţin de acol’ părea căzută), da’ am rupt pozele şi nu mai ţinem legătura…

Lucrurile au decurs bine o vreme. Având în vedere că vorbesc la telefon mai rar decât îmi tund păru’ din urechi, nu văd cum ar putea decurge altfel, doar nu agresez undele atât de tare şi des…

Acu’ vro’ trei săptămâni am avut nesimţirea să încerc să dau un telefon (impropriu spus ‘să dau un telefon’, am vrut doar să sun pe cineva). Îmi zice duduia Cosmoţia că n’am credit. Cam dubios, îmi zic eu în sinea mea, pentru că nu reuşesc niciodată să termin măcar minutele bonus la reîncărcare într’o lună, creditu’ nici măcar nu am cum să’l consum…

Aşa că, instinctiv, verific creditu’. Mai am doi euroi. Deşi scria acolo că contu’ e în perioada de valabilitate, fiind într’o oarecare măsură handicapat la cap, îmi zic să cumpăr valabilitate, că probabil aia o fi problema, întrucât se mai întâmplase să’mi putrezească creditu’ pe cartelă. Deci extind valabilitatea şapte zile cu un euroi. Bineînţeles că nu merge să sun pe exact acelaşi motiv.

După încă vreo două, trei încercări pe numere diferite, sun la relaţii cu clienţii unde îmi răspunde o duduie binevoitoare şi mă întreabă ce problemă am. Îi explic pe îndelete cum stă treaba, la care ea mă întreabă numerele pe care am încercat să sun (!?). Îi zic că am încercat pe diferite numere şi nu merge nici să crape, şi că nu ştiu din cap numerele, de’ aia s’o inventat telefonu’ cu agendă, să nu’mi mai ocup io mintea. Îmi zice amabil că nu poate prelua sesizarea pentru că nu ştiu numerele pe care am încercat să sun, şi cum nu aveam chef de trilulilu şi de căutat prin agendă, mi’am băgat pula, oricum faza trecuse deja.

Săptămâna trecută am zis să’mi încarc cartela să vedem ce se întâmplă. Încarc, merge să sun. Am organizat o petrecere în cinstea creditului meu utilizabil, ne distrăm, ne simţim bine, mă doare la başkeţi…

Alaltăieri, fiind la pescuit (îs înaintat până la jenunţu broaştei în sportu’ ăsta), cum peştii erau în concediu de odihnă şi nu ne deranjau, stăteam la taclale cu un vecin. Aflu cu uimire că e foarte bun prieten cu un prieten de’al meu din copilărie, din oraşu’ natal, care se mutase la Arad cu câţiva ani în urmă. Aşa că îi cer număru’ de telefon să’l sun, doar am telefon cu credit utilizabil, ce semnalu’ meu…

Surpriză: iar îmi zice tanti Cosmoţia că nu am credit. Verific iar. Cinci euroi. Încerc să sun pe altcineva. Merge. Încerc iar pe acelaşi număr. Nu merge. O fi şase euroi minutu’ în afara reţelei? Că am observat că mergea să sun doar în reţea. Sun iar la (i)relaţii cu clienţii, să’mi dezvolt relaţiile cu cei care mă iubesc oral pe bani, de data asta cu numerele pregătite. Duduia binevoitoare îmi cere detaliile pe rând, şi după fiecare se scuză obsesiv ‘câteva momente să notez în sesizare’. Apoi mă asigură că problema va fi rezolvată, iar eu voi fi înştiinţat printr’un apel telefonic sau SMS.

Aştept. Aştept. Ieri primesc SMS: ‘Sesizarea d-voastră a fost soluţionată. Pentru detalii apelaţi serviciul ‘relaţii cu clienţii’ la nr…’ Ce fel de detalii? ‘Boule vezi că poţi suna pe cine vrei, pe creditu’ tău’? Cum eram luat cu altele, n’am mai folosit telefonu’ până azi. Azi încerc din nou pe acelaşi număr…şi ce credeţi? Normal că nu merge…

Deci, cei care aveţi de gând să vorbiţi cu mine la telefon, luaţi’vă Cosmote, aceasta fiind o reţea foarte exclusivistă. Sau ştiţi vre’o reţea de pe care poţi suna când vrei, pe cine vrei?

Author: Florin RUSANU

Responsabil cu împins aeru' pe talentirosit.ro şi heităr profesionist. Genul care nu se ferește de cuvinte și te evacuează de urgență din balonu' tău de săpun.

9 thoughts on “Vă fut în gură pentru serviciile prestate!, episodu’ 3”

Scrie un comentariu: